Cateva cuvinte despre Lost
In loc sa fac la chimie, citesc despre Lost. In loc sa citesc la romana, scriu despre Lost. La BAC(scuzati expresia) o sa scriu despre antiteza dintre Jack si Locke sau despre sentimentul de iubire in viziunea lui Charlie.
Cred ca Lost este serialul cu care mi-am cultivat aceasta pasiune pentru “American TV shows”. Si cred ca tot Lost a fost scanteia care a starnit nebunia din online-ul romanesc cu treaba asta. Sa fi fost 2005 sau 2006 cand am vazut la AXN un episod din primul sezon, cel cu Hurley si numerele. Era interesant, era diferit. Nu intelegeam insa tema. Nu stiam despre ce-i vorba. Avea personaje, avea actiune, dar n-avea o tema, n-avea un nucleu.
Cand a aparut buncarul, cand a aparut Smokey, cand au aparut si The Others, in mintea mea se conturase ideea unui experiment stiintific. Dar lucrurile erau neclare. Exista un mister care era bine adancit, insa de prin sezonul doi sau trei actiunea s-a stricat.
Acum ca s-a terminat, povestea pare mult mai usor de urmarit. Din pacate, daca as fi inteles din timp care-i tema - si nu abia in sezonul 6 - as fi abandonat serialul. Nici nu m-as fi obosit cu el. Impartirea-i banala: bine si rau. Stiinta si credinta. Sau, si mai bine zis, empirism contra credinta. Numele personajelor si titlurile episoadelor nu au fost intamplatoare si ar fi putut indica din inceput directia serialului. Acum, eu vad doua personaje centrale: Jack si Locke. Relatia lor a reprezentat conflictul-nucleu inca de la inceput. A se observa cum Shepard este reprezentantul stiintei iar Locke al credintei oarbe.
A se observa de asemenea cum in final rolurile s-au inversat: Jack devenind cel care crede fara a-si mai pune intrebari si cel care are grija de toti, se sacrifica pentru toti in timp ce Locke vrea sa cunoasca intreaga lume, “sa cerceteze/sa simta”.
Restul intamplarilor si al personajelor sunt in planul secund. Se mesteca foarte mult ideea “sufletelor pereche”, a dragostei profunde, se insista pe viata mizerabila a unor oameni proveniti din diferite medii/toate mediile sociale, se folosesc toate stereotipurile posibile si imposibile tocmai pentru a arata importanta temei centrale: stiinta vs. credinta. De la inceput pana la sfarsit toate personajele oscileaza intre cele doua tabere iar in final toti o aleg, a dracu treaba, fix pe aia care se conturase ca fiind cea buna(si corecta din punct de vedere al societatii americane).
Lost a incercat sa explice viata, rezumand secole de filozofie si cultura in 6 sezoane. Publicul insa nu cred ca a reactionat cum isi doreau scenaristii. Toata lumea vroia raspunsuri concrete, nu o explicatie generala, vaga si foarte superficiala. Din punctul meu de vedere, este o dezamagire. A doua dupa Prison Break. Vineri se termina si Flash Forward, presimt un #3.
