O persoana draga mie mi-a atras atentia ca nu prea mai scriu. As fi putut sa scriu despre minunatul concert Duke Ellington Orchestra. Poate ca o sa o fac la un moment dat, dar sper ca in aceasta insemnare se va gasi explicatia abtinerii mele de la a scrie pe blog.

Termenul din titlu, “parerolog”, este imprumutat din articolul domnului Radu Paraschivescu care incheie cel mai recent dosar Dilema Veche: “Parerea mea!”. Am sa-ncerc sa fac o relatare cat mai sincera si completa a “carierei mele de parerolog”, pentru ca, din pacate, as putea spune ca am fost, multa vreme, emblematic pentru acest tip de internaut. Acum incerc “sa ma vindec” insa trebuie sa recunosc ca sufar de un sevraj teribil.

Primul eveniment notabil s-a-ntamplat cand eram in clasa a V-a, ceea ce inseamna ca aveam 11-12 ani. Clasele I-V le-am facut la scoala din cartier, unde mama era director adjunct.  Faceam pe vremea aceea cursuri de initiere in HTML si limbaj Pascal. Intr-o zi ni s-a spus sa facem o pagina web simpla, cu un fundal colorat, o imagine si un text de cateva paragrafe, pe orice tema. Influentat probabil de tatal meu, la vremea aceea acordam foarte multa atentie actualtitatii. Cumparam si rasfoiam zilnic trei ziare: un tabloid(pe atunci era doar Libertatea), un ziar de sport(Gazeta sau Prosport) si - ceea ce mai tarziu s-a numit ziar-quality -  ziarul National sau Jurnalul National. Asa ca aveam pareri. Despre tot. Iar cei care nu aveau(asta insemnand cam toti prietenii mei), erau prosti.

La acele minunate cursuri de HTML am avut de facut o frumoasa tema pe un subiect la alegere, ceva in genul unui eseu de vreo 5 paragrafe. Numai bine sa-mi etalez minunata prostie. Am scris, in 2002, cum Romania e o tara tare frumoasa, locuita de multi prosti si ca americanii si europenii vor sa ne-o fure iar noi nu facem nimic sa impiedicam aceasta reala tragedie. Aderarea la NATO si integrarea in UE le vedeam ca pe niste contracte de inrobire. Mama cand a auzit ce am facut, s-a si dus si a sters textul. Cum imi permit eu sa scriu asa ceva, ca ce stiu eu, ca cine sunt eu sa zic asta etc. Doar ca, asemeni multor profesori, mi-a zis ca am gresit, nu si de ce. Asa ca mi-am vazut linistit de drum si am ramas la fel de ferm convins ca lumea nu are vreun secret pentru mine. Doar citeam trei ziare, nu?

Cand am descoperit forumurile online deja eram zeu. Atat de multe locuri unde puteam zice ce vreau. Unde ma puteam scadaliza sau puteam sa ii corectez pe prosti… nici ca puteam cere mai mult. GSP, Prosport, forumul liceului Lazar si vamaveche. Sigur ca, in majoritatea cazurilor, lumea nu prea ma baga in seama. Nu mi-am ascuns niciodata varsta, la 13-14 ani eram mai mereu cel mai mic si de multe ori printre cei mai tupeisti. Sigur, nu eram chiar foarte foarte rau sau prost, aveam oarecum niste limite ale bunului simt, dar eram usor de mirosit.

Marele meu regret la acest capitol este vamaveche.ro. Era o comunitate foarte faina acolo cand i-am descoperit eu. Lucrurile s-au stricat insa la scurt timp si eu n-am ascultat sfaturile ce mi s-au dat atunci. Mi s-a recomandat sa citesc dialogurile lui Platon. Am zis ca o sa o fac. Prima si singura carte cu dialogurile lui Socrate am cumparat-o anul trecut, din Oxford. La scurt timp dupa am auzit si la scoala de Platon, la filozofie. Cam tarziu, cu patru ani inainte cineva incercase sa ma ajute iar eu am preferat sa citesc in continuare Gazeta si alte ziare/site-uri de stiri.

Dupa ce am intrat la liceu m-am luat si mai in serios. La ziarul liceului le-am facut pe toate. Nimeni nu stia mai bine ca mine ce trebuie facut. Si nimeni nu se ridica la nivelul asteptarilor mele. Nu-mi minimalizez efortul sau rolul, dar cred ca daca as fi stiut sa ascult si daca as fi avut pe cine sa ascult, lucrurile ar fi mers mult mai bine.

Dupa ziar a venit blogul. Cand am inceput sa scriu pe blog deja ma mai linistisem. Apoi a inceput nebunia trezirii. Imi luam pumni la greu, descopeream greseli dupa greseli. Vedeam, in sfarsit, dezastrul pe care-l produsesem. Si de aici m-a cuprins teama. Teama sa mai scriu. Am momente in care verific trei cuvinte din cinci in DEX. Am momente in care ma abtin sa mai comentez si cele mai banale lucruri, de teama sa nu debitez o noua aberatie. Iar acum, toate ideile cat de cat serioase le incep cu “din cate stiu eu - si stiu destul de putine - lucrurile ar sta in felul urmator si cred ca…”.

Imi pare rau. Ma simt teribil si sunt multi oameni fata de care imi este rusine. Semidoct este cuvantul care ma descrie cel mai bine. Sau ma caracteriza. Astazi cred insa ca mi se potriveste mai mult tabula rasa(ca tot a folosit o profa azi expresia).

Incheiere n-am. Nu stiu de cine sa ascult. Nu stiu daca trebuie neaparat sa ascult de cineva. Cert este ca am nevoie de putin ajutor in orietare, in gasirea unui punct de sprijin si in realizarea unui plan de invatare. Pentru ca trebuie sa invat. Mult. La 19 ani imi dau seama ca trebuie sa invat.